Agnita City App reprezintă instrumentul digital oferit de Primăria Orașului Agnita locuitorilor orașului dar și turiștilor regiunii Văii Hârtibaciului.
Aplicația devine un canal de comunicare directă între primărie și locuitori, aceștia putând trimite sesizări legate de problemele întâmpinate în oraș direct departamentelor primăriei. Tot prin aplicație locuitorii vor putea plăti taxe și impozite, vor putea urmări statusul unui document sau vor putea scrie direct primarului.
În afară de secțiunile de ordin administrativ, Agnita City App devine și ziarul digital prin care pot citi ultimele știri și noutăți despre oraș. Locuitorii au la îndemână lista tuturor instituțiilor publice, a farmaciilor, medicilor și clinicilor locale. Ei pot vedea și contacta direct din aplicație școlile, asociațiile și alți operatori locali.
Tot aici se găsesc informații legate de magazinele locale, restaurantele, cazările și locurile de agrement, conținut util atât pentru locuitori cât și mai ales pentru cei care vizitează Valea Hârtibaciului.